Actualitate· 2 min citire

Accident tragic în județul Neamț. Femeie de 62 de ani, lovită mortal de o mașină care a intrat în depășire

FOTO: News.ro

FOTO: News.ro

Publicat16 iul. 2026, 13:17
SursăRealitatea.Net

O femeie de 62 de ani a murit, joi, în urma unui grav accident rutier produs în județul Neamț. Victima se deplasa pe marginea drumului în momentul în care a fost lovită de un autoturism scăpat de sub control. Potrivit primelor informații, șoferul a încercat să efectueze o depășire, însă a renunțat la manevră, a pierdut controlul direcției, a intrat într-un gard, iar apoi a acroșat femeia, care nu a mai avut nicio șansă.

Vinovat de producerea tragediei este un șofer de 19 ani

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ a anunţat că pompierii au fost sesizaţi, joi, cu privire la faptul că un accident rutier s-a petrecut pe DN12C, în localitatea Bicaz-Chei.

”În urma verificărilor desfăşurate de poliţişti a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr, de 19 ani, din Dămuc, conducea un autoturism, în localitatea Bicaz-Chei, ar fi iniţiat o manevră de depăşire a unui alt vehicul, manevră nefinalizată. La revenirea pe sensul său de mers, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă, lovind gardul unui imobil şi acroşând o femeie de 62 de ani, din Bicaz-Chei, ce se deplasa în afara părţii carosabile, pe sensul opus de mers”, au afirmat poliţiştii.

Femeia a murit pe loc

Impactul a fost atât de puternic încât victima nu a mai avut nicio șansă. Medicii sosiți la fața locului au fost nevoiți să îi constate decesul.

Polițiștii care au intervenit la fața locului l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și înprejurărilor în care s-a produs tragicul incident.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News

Politica

Mai multe știri din Actualitate