Cadavru fără cap descoperit într-o fântână din Dragomirești

cadavru descoperit în fantana
Cadavrul unei femei fără cap și alte părți ale corpului a fost descoperit într-o fântână dezafectată de pe raza comunei Dragomirești.
Un localnic care a observat câteva haine plutind pe luciul apei, a anunțat autoritățile sâmbătă, 29 decembrie în jurul orei 14:30. La fața locului s-au deplasat pompierii care au reușit să recupereze cadavrul fără cap aflat într-o avansată stare de putrefacție din fântâna adâncă de aproximativ 12 metri. Astăzi au fost reluate căutările pentru a găsi părțile lipsă din corp.Conform unor surse, ar fi vorba despre o femeie (în jur de 40 de ani), pe care oamenii din comună nu au mai văzut-o de vreo 4 ani.Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, cadavrul a fost preluat de reprezentanții Serviciului de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă (fosta moarte suspectă).Anchetatorii vor lua în calcul și ipoteza suicidului după ce, conform unor surse, femeia ar fi amenințat că vrea să se sinucidă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














