Câte 5 ani de închisoare cu executare pentru 3 bătăuși din Neamț

inchisoare_96996700
Polițiștii au depistat și reținut trei bărbați, din Bozieni, condamnați la câte 5 ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, la data de 23 mai, polițiștii de investigații criminale din cadrul I.P.J. Neamţ împreună cu polițiștii Secţiei de Politie Rurală Ion Creangă, însoțiți de luptători ai Servciului pentru Acțiuni Speciale, au depistat și reținut trei bărbați, din Bozieni, pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei închisorii.Cei trei au fost condamnați de către Tribunalul Neamţ la câte cinci ani de închisoare cu executare fiecare, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.La data de 9 iulie 2016, doi dintre ei, cel de 21, respectiv 55 de ani, au lovit o persoană vatamată care a necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale.Tot atunci, cel de-al treilea, în vârstă de 26 de ani, i-a aplicat mai multe lovituri aceleeași persoane vătămate, cauzându-i leziuni care au necesitat 85 de zile de îngrijiri medicale.Polițiștii i-au condus pe aceștia la Penitenciarul Bacău, unde au fost încarcerați.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














