COD PORTOCALIU DE AVERSE ȘI VIJELII EMIS DE ANM ÎN 12 JUDEȚE

COD PORTOCALIU DE AVERSE ȘI VIJELII EMIS DE ANM ÎN 12 JUDEȚE
Un alt cod galben este valabil în peste jumătate din țară
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări Cod galben și Cod portocaliu de vreme instabilă, valabile pe parcursul acestei zile în aproape toată țara.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul orar 14:00 - 21:00, va fi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și averse importante cantitativ în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Cluj, Mureș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Covasna, precum și la munte. În aceste zone, se vor semnala și frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50 - 70 km/h) și grindină de medii dimensiuni (3 - 4 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40 - 50 litri de apă/mp și, izolat, de peste 60 litri de apă/mp.
O altă avertizare Cod portocaliu, de data aceasta de vijelii puternice va viza, între orele 13:00 - 19:00, județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu, unde viteza vântului va fi, în general, de 80 - 90 km/h.
Potrivit meteorologilor, tot vineri, între orele 12:00 - 21:00, va fi în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică în nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Moldova, Muntenia și Dobrogea, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50 - 70 km/h, iar în regiunile sudice, temporar de peste 80 km/h) și pe arii restrânse grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1 - 3 cm). De asemenea, în intervale scurte de timp și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20 - 30 l/mp, izolat de peste 40 - 50 l/mp.
AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:42 - Mesaj simbolic al lui Putin la Beijing. Proverbul chinezesc rostit în fața lui Xi Jinping
- 14:35 - CNSAS a inițiat verificarea lui Vasile Bănescu după o solicitare ActiveNews
- 14:19 - Cocaină ascunsă în bidonul de ulei! Rețea de traficanți destructurată la o vulcanizare din Iași. 5 persoane arestate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














