Curtea de Apel Bacău a decis pedepsele pentru tinerii acuzați că au violat un elev de 13 ani la sfârșitul lunii octombrie 2018.
Astfel, Z. C. C. (în vârstă de 27 de ani) a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în formă continuată și pornografie infantilă, G. I. (în vârstă de 20 de ani) a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, A. G. (în vârstă de 19 de ani) a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, iar minorul S. S. V., cel care a filmat și a distribuit colegilor de clasă filmulețul, a primit măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 2 ani.
Reamintim că totul a avut loc pe 27 octombrie 2018, în localitatea Pipirig.
Cei trei tineri de 26 de ani, 20 de ani, respectiv 19 ani, l-au luat pe băiatul de 13 ani şi l-au dus acasă la unul dintre ei. Acolo l-au obligat să întreţină cu toţi trei raporturi sexuale orale dar și alte acte de natură sexuală. Băiatul s-a împotrivit, dar a fost ameninţat cu bătaia.La faţa locului se mai afla un alt minor de 15 ani care a filmat ce s-a întâmplat și a trimis imaginile prin Facebook la toţi colegii de clasă ai victimei şi toţi colegii de clasă ai celui care a filmat.Băiatul de 13 ani a avut noroc de profesorii lui, care au simţit totul şi l-au chestionat până au aflat adevărul.
Ulterior, prin intermediul unei reţele de socializare, materialele video ar fi fost distribuite mai multor persoane.La data de 7 noiembrie 2018, procurorul din cadrul cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, faţă de cei trei tineri, sub aspectul comiterii infracţiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatce, viol şi agresiune sexuală.