I-a dat în cap pentru 500 de lei

I-a dat în cap pentru 500 de lei
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț au probat activitatea infracțională a unui bărbat din localitatea Vânători-Neamț, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț au probat activitatea infracțională a unui bărbat din localitatea Vânători-Neamț, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
La data de 24 ianuarie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu- Neamț, au efectuat o percheziție domiciliară pe raza localității Vânători-Neamț, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Din anchetă au reieșit indicii că, la data de 17 ianuarie, un bărbat de 26 de ani, din Vânători-Neamț, ar fi lovit în zona capului o femeie de 51 de ani, în timp ce se deplasa pe o stradă din Tîrgu-Neamț, moment în care i-ar fi sustras geanta în care se aflau documentele personale și 500 de lei.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliției, pentru audieri.
În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.
În cursul aceleiași zile, bărbatul a fost prezentat de polițiști Judecătoriei Tîrgu-Neamț, față de acesta fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














