INSPECTORII ANTIFRAUDĂ AU IDENTIFICAT UN PREJUDICIU DE PESTE 2,41 MILIOANE DE LEI ÎN DOMENIUL RIDE-SHARING

INSPECTORII ANTIFRAUDĂ AU IDENTIFICAT UN PREJUDICIU DE PESTE 2,41 MILIOANE DE LEI ÎN DOMENIUL RIDE-SHARING
Societatea în cauză a obținut venituri în valoare de 5,23 milioane de lei
Inspectorii ANAF-Antifraudă au identificat un prejudiciu de peste 2,41 milioane de lei cauzat bugetului general consolidat al statului de o societate cu sediul în județul Ilfov, care desfășoară activitate de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor Uber și Bolt, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.
Astfel, controalele efectuate au scos la iveală faptul că, în perioada ianuarie 2023 - iunie 2024, societatea în cauză a obținut venituri în valoare de 5,23 milioane de lei, fără a se înregistra în scopuri de TVA și fără a declara impozitul pe veniturile microîntreprinderilor/impozitul pe profit datorat bugetului general consolidat.
Totodată, societatea utiliza forța de muncă fără întocmirea documentelor legale de angajare pentru aproximativ 120 de angajați, fapt ce are drept consecință neacordarea drepturilor legale ale acestora privind munca prestată, asigurarea de sănătate, dreptul la pensie, șomaj etc.
Astfel, acești angajați nu beneficiază de protecția legală prevăzută de legislația muncii, ceea ce generează atât riscuri pentru sănătatea și siguranța acestora, cât și sancțiuni pentru angajatorul care nu respectă obligațiile legale de înregistrare a contractelor de muncă și contribuțiile aferente.
'Având în vedere aspectele menționate, inspectorii antifraudă au stabilit un prejudiciu în valoare de peste 2,41 milioane de lei, constând în TVA, impozit pe veniturile microîntreprinderilor, impozit pe profit, impozit pe veniturile de natură salarială și contribuții sociale', se menționează în comunicat.
Conform sursei citate, acest caz subliniază importanța respectării obligațiilor fiscale și a transparenței în raport cu autoritățile fiscale, în vederea asigurării unui mediu de afaceri corect și echitabil.
În acest sens, ANAF continuă monitorizarea activităților economice din toate domeniile în care au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare, în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale.
La finalul lunii ianuarie, inspectorii ANAF-Antifraudă au identificat un prejudiciu de peste 9,7 milioane de lei cauzat bugetului general consolidat al statului de un singur operator economic din București care activează pe piața de transport alternativ de persoane.
În acest caz, controalele efectuate au scos la iveală faptul că societatea a diminuat TVA de plată către bugetul de stat, prin neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor realizate pe platformele de ride-sharing, respectiv prin majorarea în mod artificial a TVA deductibilă, prin înregistrarea ilegală în contabilitate a unor achiziții de combustibili.
AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:32 - Anca Alexandrescu: Eu sunt doar o voce care duce mai departe niste mesaje. Orice ați face, nu-mi închideți gura și nici Realitatea. Nu ne vom opri
- 22:27 - Realitatea Plus, lăsată din nou fără emisie timp de trei ore. George Simion acuză „pumnul în gură pus democrației și libertății presei”
- 21:56 - George Simion, reacție acidă după acuzațiile de dezinformare: ”Românii au văzut cine a intoxicat spațiul public”
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














