Misiune de asanare a muniției neexplodate în comuna Bicazu Ardelean

6fb0adea-42b3-46a0-ba7a-811bb059a4a0
Luni, 29.07.2019, la ora 07:57, Dispeceratul integrat ISU - Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre faptul că în comuna Bicazu Ardelean – zona pasul Balaj a fost descoperită muniție neexplodată.
La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice, care au ridicat un proiectil exploziv cal. 75 mm provenit din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii. Muniția a fost descoperită de către un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din orașul Roznov, pe timpul unei drumeții în munții Hășmaș.Echipa pirotehnică a verificat zona cu detectorul de metale pe o suprafață de aproximativ 600 metri pătrați şi nu au mai descoperit alte elemente de muniție.
Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, ISU Neamț reamintește cetăţenilor:
să anunţe de urgenţă prin SNUAU 112 despre descoperirea de muniţii neexplodate; să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite neexplodate; să respecte regulile şi măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea muniţiilor neexplodate; să nu dezmembreze sau să predea muniţii neexplodate la operatorii economici care au ca obiect de activitate colectarea deşeurilor metalice; să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor dispozitive; să nu lovească, să taie sau să demonteze muniţiile neexplodate; să nu aprindă focul în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














