PLAFONAREA PREȚURILOR LA ELECTRICITATE ȘI GAZE, PRELUNGITĂ

PLAFONAREA PREȚURILOR LA ELECTRICITATE ȘI GAZE, PRELUNGITĂ
Schema va fi prelungită cu 3 luni în cazul energiei electrice
Guvernul va aproba, în şedinţa de joi, prelungirea plafonării preţurilor pentru energie, a anunţat premierul.
"Aprobăm continuarea plafonării preţurilor energiei şi gazelor pentru a proteja populaţia şi a susţine economia", a precizat Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei Executivului.
"La energie [electrică], prelungim schema cu trei luni, până la final de iunie, iar, între timp, venim cu măsuri pentru a mări volumele din piaţă ca preţul să rămână scăzut. La gaze, vom păstra plafonarea încă un an ca să refacem stocurile pentru iarna viitoare la preţuri suportabile", a adăugat Marcel Ciolacu.
"Prioritatea zero a Guvernului României este să-i protejeze pe români. Aceasta este motivaţia acestui demers", a spus ministrul Energiei.
Sebastian Burduja a subliniat că schema de compensare plafonare a asigurat, conform datelor Eurostat, al cincilea cel mai mic preţ la energie electrică şi al patrulea cel mai mic preţ la gaze din întreaga Uniune Europeană.
"Aceasta este realitatea faptică. E adevărat, contestată de unele voci din spaţiul public, care au acreditat minciuna că românii ar plăti cele mai mari preţuri la energie electrică şi gaz. Repet: este fals, şi oricine poate verifica datele Eurostat", a precizat ministrul.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














