Posturi scoase la concurs de IPJ Neamț

politia_politist_uniforma_de_politie_77971600
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ scoate la concurs, prin încadrare directă, patru posturi. Cei interesaţi sunt aşteptaţi la înscriere.
Un post de ofițer din cadrul Serviciului Comunicații şi Informatică, două posturi de agenţi (protecția mediului şi apărarea împotriva incendiilor) din cadrul Serviciului Logistică şi unul de personal contractual (îngrijitor) în cadrul aceluiaşi serviciu, sunt scoase la concurs prin încadrare din sursă externă.Înscrierile pentru examen se vor face în fiecare zi lucrătoare, în perioada 14-22.01.2019 pentru posturile de ofițer și agenți, iar pentru postul de personal contractual în perioada 14-28.01.2019, toate în intervalul 09.00-15.00, la sediul I.P.J. Neamț. Pentru postul de ofițer şi cele două posturi de agenți de poliție, concursul va consta în susținerea unui test grilă, având la bază tematica şi bibliografia recomandată, care va avea loc la data de 30 martie 2019, iar pentru cel de personal contractual, se va desfășura în perioada 14.01-11.03.2019.Informații complete privind modalitatea de înscriere și participare la concurs pot fi obținute de la Serviciul de Resurse Umane la tel. 0233/207.000, interior 20112 şi de pe site-ul I.P.J. Neamţ, secțiunea
carieră/posturi
scoase la concurs, acestea fiind afişate şi la avizierul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














