PROTESTE SPONTANE LA 'APELE ROMÂNE', PENTRU SIGURANȚA VENITURILOR ȘI A LOCURILOR DE MUNCĂ

PROTESTE SPONTANE LA 'APELE ROMÂNE', PENTRU SIGURANȚA VENITURILOR ȘI A LOCURILOR DE MUNCĂ
Protestele spontane au avut loc în mai multe orașe
Angajați ai Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR) din mai multe localități din țară au protestat, miercuri, 'pentru siguranța veniturilor, a locurilor de muncă și pentru păstrarea a ce a mai rămas din domeniul în care muncesc zi de zi'.
Potrivit unei postări a Sindicatului Mureșul din Apele Române - SMAR, pe pagina de Facebook a organizației, protestele spontane au avut loc în orașe, precum: Suceava, Dolj, Jiu, Brașov, Târgu Mureș, Sibiu, Buzău, Mureș, Vrancea, Iași, Pitești, Mehedinți, Bacău, Reșița, Arad, Pașcani, Deva, Alba, Vâlcea, Brăila, Târgoviște, Călărași, Olt și Constanța.
'Sunt o parte dintre locațiile în care colegii noștri din Apele Române au ieșit și astăzi să protesteze pentru siguranța veniturilor, a locurilor de muncă și pentru păstrarea a ce a mai rămas din domeniul în care muncesc zi de zi. Ei, cei care au grijă de resursele de apă ale acestei țări, de cursurile de apă, de baraje și acumulări, ei, cei care intervin la inundații și poluări, spun în aceste zile ce îi doare. Toți își doresc un singur lucru: să fie respectați pentru ce fac zilnic pentru această țară. De foarte multe ori în condiții extrem de grele. Îi va asculta cineva? Vedem. Respect pentru curaj, respect pentru munca lor!', a transmis președintele SMAR, Cornel Brișcaru.
AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














