Rafila, avertisment terifiant despre COVID: Nici trecerea prin boală şi nici vaccinul nu mai opresc transmiterea

Rafila, avertisment terifiant despre COVID: Nici trecerea prin boală şi nici vaccinul nu mai opresc transmiterea
Alexandru Rafila a avertizat că, în acest moment, nici trecerea prin boală şi nici vaccinul nu mai opresc transmiterea COVID-19.
Alexandru Rafila a avertizat că, în acest moment, nici trecerea prin boală şi nici vaccinul nu mai opresc transmiterea COVID-19.
"Am avut câteva valuri mai intense de îmbolnăvire. Problema este generată de faptul că nici trecerea prin boală şi nici vaccinul nu mai opresc transmiterea şi nici chiar combinaţia dintre cele două. În cazul meu, m-am infectat, apoi mi-am făcut trei doze de vaccin. Astfel de persoane se pot îmbolnăvi pentru că transmisibilitatea care era iniţial oprită de vaccin în momentul de faţă nu mai este influenţată decât în mică măsură", a spus Alexandru Rafila, la un post TV.
Ministrul Sănătăţii a subliniat că este recomandată protejarea persoanelor vulnerabile.
"Ce s-a remarcat în Germania şi în alte ţări unde sunt multe cazuri este că formele grave sunt destul de puţine. De asta se recomandă protejarea persoanelor vulnerabile, decât măsuri în rândul populaţiei”, a mai spus ministrul Sănătății.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














