Reținut de polițiști pentru că a condus beat

influenta alcoolului
Un tânăr din Piatra-Neamţ a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a fost depistat de către poliţişti în timp ce conducea un autoturism cu o alcoolemie peste limita legală.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, la data 1 mai, în jurul orei 23:30, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din Piatra Neamţ, care conducea un autoturism pe o stradă din localitatea Piatra Şoimului, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului.Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare, tânărul a fost condus spital, unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.În urma audierii, poliţiştii au dispus faţă de acesta măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă a I.P.J. Neamţ.Ieri, tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Polițiștii reamintesc faptul că șofatul este incompatibil cu alcoolul, acesta reprezentând una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere.
De asemenea, persoanele care conduc sub influența băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, riscă pedeapsa cu închisoarea de la unu la cinci ani.
În ceea ce privește refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, pedeapsa este de închisoare de la unu la cinci ani.
Pe timpul cercetării penale permisul de conducere este reținut, fără drept de circulație.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:05 - Eurovision 2026 | Piesa câștigătoare a fost produsă de un român
- 10:33 - Cod PORTOCALIU de ploi torențiale după temperaturile de vară. Cum va fi vremea azi?
- 09:55 - Eurovision 2026 | Ce mesaj a postat Alexandra Căpitănescu, după ce România s-a clasat pe locul trei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














