Actualitate· 2 min citire

Sâmbătă, 15 iunie, credincioșii sunt așteptați la slujba de pomenire pentru părintele Justin Pârvu

iustin parvu mormant

iustin parvu mormant

Scris de Barjoveanu Dan Publicat: 14 iun. 2019, 09:10

Credincioşii sunt aşteptaţi, sâmbătă, la Mănăstirea Petru Vodă, pentru a lua parte la slujba de pomenire a părintelui Justin Pârvu – unul dintre cei mai iubiţi şi plini de har duhovnici ai românilor, de la a cărui moarte se împlinesc şase ani.

Pomenirea a 6 ani de la săvîrşirea Părintelui Justin Pârvu se va face în Mănăstirea Petru Vodă în ziua de sâmbătă, 15 iunie 2019.

  • Privegherea începe Vineri seara, 14 Iunie, la ora 20.
  • Liturghia începe Sîmbătă la ora 9:30.

Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă în 10 februarie 1919 și a primit la botez numele Iosif.

A intrat, ca frate, la Mănăstirea Durău în anul 1936, iar în anul 1940 a fost tuns în monahism primind numele de Iustin. În anul 1941 a fost hirotonit preot. A participat ca preot militar în al doilea război mondial, apoi a fost întemnițat pe motive politice între anii 1948-1964.Cei 12 ani închisoare i-a petrecut în închisorile de la Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud. Înainte de a fi trimis la „reeducare” la Pitești, a fost trimis să muncească, deținut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost și cea mai grea din cei 17 ani de detenție.După perioada de detenție a viețuit la Mănăstirea Secu, până în 1975, când a plecat la Mănăstirea Bistrița din județul Neamț.În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă, pe care a condus-o ca stareț până la trecerea sa la Domnul.Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, starețul Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț, a trecut la Domnul în seara zilei de 16 iunie 2013 la vârsta de 94 de ani.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate