Șofer care consumase cannabis, prins de polițiștii nemțeni

Șofer care consumase cannabis, prins de polițiștii nemțeni
Un șofer de 26 de ani s-a ales cu dosar penal după ce polțiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț l-au prins că s-a urcat la volan, deși consumase cannabis.
Un șofer de 26 de ani s-a ales cu dosar penal după ce polțiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț l-au prins că s-a urcat la volan, deși consumase cannabis.
”La data 4 noiembrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiul Piatra-Neamț au depistat un tânăr de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Piatra-Neamț, fiind sub influența substanțelor psihoactive.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, iar rezultatul a indicat o valoare pozitivă pentru Cannabis”, informează IPJ Neamț.Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a prezenței substanţelor psihoactive.Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț amintesc faptul că, în conformitate cu articolul 336, alineatul 2 din Codul Penal, ,,se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă, persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.”
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














