Tamponare provocată de un șofer beat, la Târgu-Neamț

accident_90024300
Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 19:00, în intersecția de la Humulești (Târgu-Neamț).
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din cercetările efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț a reieșit că în timp ce un bărbat de 37 de ani, din Târgu-Neamț, conducea un autoturism pe strada Ion Creangă, din direcția Vânători-Neamț spre Piatra-Neamț, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe strada Mihail Sadoveanu, moment în care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 29 de ani, din Timiș.În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, nefiind înregistrate victime.Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celui din Târgu-Neamț, iar în cazul celuilalt conducător auto a indicat o valoare negativă.Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














