Trei persoane au ajuns la spital după un accident rutier produs în județul Neamț: două mașini s-au ciocnit frontal

Trei persoane au ajuns la spital după un accident rutier produs în județul Neamț: două mașini s-au ciocnit frontal
Trei persoane cu vârste între 18 și 39 de ani au fost rănite
Trei persoane cu vârste între 18 și 39 de ani au fost rănite marți dimineață într-un accident rutier produs pe NC78A, în comuna Pâncești, județul Neamț, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal.
Cinci persoane au fost implicate într-un accident rutier produs marți, în localitatea Pâncești din județul Neamț. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme.Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs după ce un tânăr de 23 de ani, care conducea pe DC 78A dinspre Pâncești spre Dagâța, ar fi pierdut controlul direcției într-o zonă de rampă, pătrunzând pe contrasens și lovind frontal autoturismul condus de un bărbat de 39 de ani, din Dagâța.
La fața locului au intervenit echipaje de la Punctul de lucru Poienari, Detașamentul de pompieri Roman, Serviciul de Ambulanță Județean Neamț, dar și polițiștii nemțeni cu autospeciale de stingere dotate cu module de descarcerare, ambulanțe SMURD – inclusiv una de terapie intensivă mobilă – și ambulanțe SAJ.
La sosirea salvatorilor, toate cele cinci persoane aflate în vehicule erau ieșite în siguranță. Trei femei, cu vârste de 18, 21 și 39 de ani, au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.
Pompierii au asigurat zona, au prevenit riscurile de incendiu și au curățat carosabilul de resturile rezultate în urma coliziunii. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














