Trei răniți la Pângărați după o coliziune între trei autoturisme (FOTO)

accident pangarati
Un accident rutier cu 3 victime a avut loc astăzi, în jurul orei 17:30, pe DN 15, în localitatea Pângărați.
La locul solicitării s-au deplasat 4 echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă și 2 ambulanțe SMURD și 2 echipaje de la Serviciul de Ambulanță.Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din primele cercetări efectuate a reiesit faptul că, în timp ce o femeie, de 55 de ani, din Piatra Neamț, se deplasa pe DN 15, direcția de mers Bicaz – Piatra Neamț, în localitatea Pângarați, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 51, din Pângarați, care urma să efectueze manevra de viraj la stânga, intrând în coliziune cu acesta.În urma impactului, autoturismul condus de femeia de 51 de ani, a fost proiectat într-un autoturism, condus de un bărbat, de 35 de ani, care se deplasa din sens opus.Din evenimentul rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 35 de ani, a unei femei pasageră în același autoturism și a conducătorului auto, de 51 de ani. Cele trei persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.Traficul rutier a fost întrerupt în ambele sensuri pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor şi efectuarea cercetărilor la faţa locului, în vederea stabilirii cauzelor accidentului.[gallery link="file" columns="2" td_select_gallery_slide="slide" ids="64704,64705,64706,64707"]
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














