Vremea 2 septembrie - Cod portocaliu de ploi abundente în mare parte din țară

Vremea 2 septembrie - Cod portocaliu de ploi abundente în mare parte din țară
Vremea se menține ploioasă în data de 2 septembrie.
Vremea se menține ploioasă în data de 2 septembrie.
Astăzi în majoritatea zonelor, valorile termice vor fi în scădere faţă de ieri și vom avea în continuare perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, dar şi condiții pentru căderi de grindină, mai ales în jumătatea de vest a ţării. Cantităţile de apă vor depăşi în intervale scurte de timp 20...30 l/mp şi pe spaţii mici chiar și 60 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 17 şi 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul țării.***
În București valorile termice vor fi în scădere faţă de ieri, dar se vor situa în jurul celor normale pentru începutul lunii septembrie. Cerul va avea unele înnorări mai ales spre seară când probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice va fi ridicată. Vântul va sufla în general moderat, iar temperatura maximă, la amiază va fi de 25, cel mult 27 de grade.***
La munte vremea va fi instabilă cu înnorări accentuate, ploi torenţiale, descărcări electrice, dar și intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi în intervale scurte de timp sau prin acumulare 60...70 l/mp și e foarte probabil să avem parte chiar și de grindină. Valorile termice vor fi într-o ușoară scădere față de zilele trecute și vom 13 grade la Semenic, 14 la Păltiniș și Predeal, iar la Stâna de Vale maxima ajunge la 15 grade.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














