Zi decisivă în USR PLUS: Barna sau Cioloș? Astăzi aflăm numele președintelui partidului

Zi decisivă în USR PLUS: Barna sau Cioloș? Astăzi aflăm numele președintelui partidului
Vineri seara se va încheia cel de-al doilea tur al alegerilor interne pentru desemnarea preşedintelui USR PLUS.
Vineri seara se va încheia cel de-al doilea tur al alegerilor interne pentru desemnarea preşedintelui USR PLUS.
Rezultatul scrutinului online urmează să fie validat de Congresul USR PLUS, care va avea loc în zilele de 2 şi 3 octombrie, la Romexpo, în Bucureşti.
"La congresul USR PLUS participă doar persoane vaccinate, conform unei decizii din iulie a Biroului Naţional, dar în având în vedere situaţia epidemiologică şi restricţiile de organizare a evenimentelor publice, USR PLUS îşi asumă respectarea regulilor şi a decis organizarea congresului în sistem hibrid", reiese dintr-un comunicat USR PLUS.
În prima zi a congresului vor fi prezenţi la Romexpo copreşedinţii USR PLUS, membrii Biroului Naţional, echipele care candidează la Biroul Naţional şi care vor susţine prezentări, invitaţi internaţionali, comisia electorală, staff-ul tehnic şi presa. În sală vor fi maxim 150 de persoane simultan, care vor respecta regulile de distanţare socială şi vor purta mască obligatoriu. Cei 1200 de delegaţi care vor vota în cadrul congresului componenţa noului Biroul Naţional vor veni la locul respectiv împărţiţi pe fluxuri orare pentru a-şi exercita votul, menţionează sursa citată.
În a doua zi a congresului, 3 octombrie, dezbaterile privind modificarea statutului USR PLUS vor avea loc într-o şedinţă exclusiv online.
Sursa: Realitatea Din USR
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














