Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită la Biblioteca Județeană

județeană
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț invită toți doritorii să participe la atelierele creative organizate de Ziua Internațională a Copilului, 1 iunie 2019. Printre activitățile de la aceste ateliere se numără lectura și experimentele – Ora să ȘTIM (știință, tehnologie, informatică și matematică), teatrul de umbre, origami, jocurile logice și de societate, desenele pe asfalt.
„Sărbătorim Ziua Internațională a Copilului prin activități creative specifice universului candorii, astfel încât cei mai mici să fie atrași de timpuriu spre serviciile care au la bază informarea și folosirea resurselor disponibile la Biblioteca Județeană «G.T. Kirileanu» Neamț. Dacă avem în vedere că în cazul copiilor intervine și modelarea, formarea deprinderilor de maximizare a rezultatele urmărite, trebuie să îi considerăm printre cei mai importanți utilizatori ai bibliotecii. Ei vor asigura viitorul comunității în centrul căreia se află biblioteca publică“, a precizat Mihaela Mereuță, director-manager al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț. Programul de sâmbătă, 1 iunie, se va desfășura între orele 11:00 și 13:00, la sediul din Bulevardul Republicii, nr. 15A și la Filiala de carte străină, Bulevardul Republicii, nr. 17.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














