Traian Băsescu, manevra disperată pentru a-și recăpăta privilegiile de fost președinte

Traian Băsescu, manevra disperată pentru a-și recăpăta privilegiile de fost președinte
Verdict așteptat astăzi la Curtea de Apel
Judecătorii Curții de Apel sunt așteptați să dea un verdict miercuri, 28 ianuarie 2026, cu privire la procesul în care Traian Băsescu cere să îi fie repornită indemnizația de fost președinte, adică 75% din salariul actualului șef al statului. Plata i-a fost oprită în 2022, după ce Înalta Curte a stabilit definitiv că a colaborat cu Securitatea, sub numele „Petrov”.
Deși instanța a rămas în pronunțare încă din 14 ianuarie, Curtea Constituțională nu a soluționat încă excepțiile de neconstituționalitate ridicate de Băsescu în acest dosar. Într-un proces separat cu RA APPS, Judecătoria Sectorului 1 a refuzat repunerea cauzei pe rol până la decizia CCR.
Într-un alt litigiu, cu SPP, Curtea Constituțională a decis anul trecut că articolul care exclude colaboratorii Securității de la beneficiile foștilor președinți este neconstituțional, conform informațiilor transmise de Realitatea PLUS.
Cauza, suspendată inițial pentru analiza CCR
Dosarul de la Curtea de Apel București, deschis în iunie 2022, se află pe rolul Secției de Contencios Administrativ și Fiscal. În februarie 2023, instanța a sesizat CCR cu privire la sintagma din Legea 406/2001 care exclude persoanele despre care s-a constatat definitiv că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității. Judecarea cauzei a fost suspendată până la soluționarea excepției, însă instanța a decis ulterior să treacă la deliberări, urmând să anunțe verdictul astăzi, 28 ianuarie 2026.
Citește și:
- 15:53 - Reacția lui Ninel Peia după apariția noilor sondaje politice
- 15:51 - Sondajele care dau peste cap puterea în ziua consultărilor. AUR, pe primul loc în intențiile de vot ale românilor
- 14:53 - Dronă rusească, atac asupra unui cargou chinezesc în Marea Neagră. Kievul acuză: „Nici aliații Moscovei nu sunt în siguranță”
- 12:54 - Bolojan anunță ruptura totală de PSD, după consultările cu Nicușor Dan: „PNL nu va mai susține un guvern împreună cu social-democrații”
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News













