Comerțul ilicit, sancționat de polițiștii nemțeni

Comerțul ilicit, sancționat de polițiștii nemțeni
În urma unei acțiuni organizate pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au aplicat 16 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 32.000 de lei.
În urma unei acțiuni organizate pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au aplicat 16 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 32.000 de lei.
În perioada 28 – 29 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au acționat pe raza municipiului Piatra Neamț pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite din domeniul comerțului și prestărilor de servicii către populație.
Astfel, au fost efectuate controale și verificări de specialitate la 35 de operatori economici din Piatra Neamț și în zonele cu aflux mare de persoane, pentru descurajarea unor fapte ilicite de comerț cu diferite produse de consum.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 32.000 de lei.
Astfel, 10 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 28/1999 privind obligația agenților economice de a utiliza aparate de marcat și 6 pentru încălcarea prevederilor Legii 145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.
De asemenea, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au ridicat în vederea confiscării suma de 2.669 de lei, susceptibilă a proveni din activități comerciale ilicite.
Sursa: Realitatea de Neamt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:41 - Maestrul Nicolae Voiculeț, mesaj emoționant din spital: „Nu m-am oprit. Doar mă ridic din nou. Cu credință.”
- 17:12 - Femeie de 74 de ani găsită spânzurată într-un parc din centrul Craiovei
- 17:10 - De ce plătim mai mult? Producția de gaze a scăzut cu 1,5% în primul trimestru din 2026, iar importurile s-au majorat cu 53,9%
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














