FOTBAL: FARUL CONSTANȚA - PETROLUL PLOIEȘTI 2-1, ÎN SUPERLIGĂ

FOTBAL: FARUL CONSTANȚA - PETROLUL PLOIEȘTI 2-1, ÎN SUPERLIGĂ
În tur, scorul a fost egal, 1-1
Farul Constanța a învins-o pe Petrolul Ploiești cu scorul de 2-1 (1-1), luni seara, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.
Gabriel Iancu a deschis scorul pentru Farul (35 - penalty), după ce armeanul Narek Grigorian a fost faultat în careu de beninezul Yohan Roche. Petrolul a egalat chiar înainte de pauză, prin finlandezul Tommi Jyry (45).
Ionuț Cojocaru (88), introdus pe teren în min. 82, a adus victoria echipei antrenate de Gheorghe Hagi, cu două zile înainte ca fostul mare fotbalist să împlinească 60 de ani.
Petrolul a avut două mari ocazii de gol în prima repriză. Gheorghe Grozav a trimis cu capul mingea în transversală (9), după o ieșire hazardată a portarului Alexandru Buzbuchi. Cristian Ganea a respins de pe linia porții mingea trimisă de Mihnea Rădulescu (41), după ce Buzbuchi a ratat intervenția.
Farul venea după șapte etape consecutive fără victorie, cinci egaluri și două eșecuri.
Petrolul era neînvinsă de trei etape, în care obținuse două victorii și un egal.
În tur, scorul a fost egal, 1-1.
Citește și:
- 18:47 - Lamine Yamal ratează startul Cupei Mondiale. Incertitudine majoră pentru naționala Spaniei după accidentarea suferită în Aprilie
- 16:18 - Presa din Turcia, critică dură la adresa lui Mirel Rădoi după seria neagră de la Gaziantep: „Sezon încheiat dezastruos”
- 10:32 - Singura rivală care a felicitat Universitatea Craiova pentru titlu
- 11:38 - Edi Iordănescu contraatacă în disputa cu Răzvan Burleanu: „Și Federația putea să mă păstreze”
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














