Remiză între Atletico şi Arsenal Londra, în turul semifinalei Ligii Campionilor, 1-1!

Arsenal Londra
Calificarea se joacă la Londra
Echipa engleză Arsenal Londra a terminat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia spaniolă Atletico Madrid, în prima manşă a semifinalelor din Liga Campionilor.
Manșa a doua are loc săptămâna viitoare, scrie Realitatea Sportivă.
Londonezii au controlat prima repriză, în care spaniolii au tatonat şi au aşteptat. Hincapie a trimis pe lângă poartă în minutul 6, a urmat replica gazdelor, Julian Alvarez şutând la poarta lui Raya, însă acesta a respins, în minutul 14. Madueke a trimis pe lângă poarta lui Oblak în minutul 30, pentru ca în minutul 42 „tunarii” să primească un penalti, după un fault al lui Hancko la Gyokeres.
Tot suedezul a transformat de la punctul cu var, în minutul 44, şi Arsenal a intrat cu avantaj minim la pauză. Elevii lui Simeone au prezentat însă altă faţă în repriza secundă, atacând şi punând în dificulatate formaţia londoneză. Julian Alvarez a trimis puţin pe lângă poartă o lovitură liberă, în minutul 49, apoi s-a remarcat portarul Rayo, la dubla ocazie a lui Lookman şi Griezmann, din minutul 53.
Portarul spaniol al lui Arsenal a respins incredibil şutul nigerianului, pentru ca reluarea lui Griezmann să fie blocată de Gabriel. Madrilenii au primit şi ei un penalti, în minutul 54, când White a comis henţ la şutul lui Llorente, iar Julian Alvarez a transformat lovitura de pedeapsă, în minutul 56.
Griezmann a fost aproape de gol în minutul 63, dar şutul său a lovit bara. Raya a mai avut o intervenţie salutară, la Lookman, în minutul 74, apoi arbitrul olandez Danny Makkelie a dictat penalti pentru englezi, la un contact Hancko – Eze în suprafaţa de pedeapsă a gazdelor.
După intervenţia VAR decizia a fost anulată, iar Atletico Madrid – Arsenal Londra s-a terminat la egalitate, 1-1. Calificarea în finală se va decide la Londra, săptămâna viitoare.
Citește și:
- 11:38 - Edi Iordănescu contraatacă în disputa cu Răzvan Burleanu: „Și Federația putea să mă păstreze”
- 09:13 - Mbappe, pus la zid de Arbeloa la Real Madrid: „Mi-a spus că sunt al patrulea atacant”
- 17:58 - Tenis: Sorana Cîrstea, eliminată în semifinale la Roma
- 16:11 - Show istoric la finala Mondialului de fotbal. Madonna, Shakira și BTS vor urca pe scena stadionului MetLife din New Jersey
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News













