CSM Ceahlăul Piatra Neamț continuă ideea de a promova din propria curte sportivi de perspectivă de la grupele mai mici de vârstă la cele superioare. S-a făcut asta în timp cu juniorii mari care au ajuns la echipa de seniori și care au debutat în Liga 3.Și astfel de promovări s-au consemnat și cu cei mai mici, care în mod normal joacă la nivelul de Juniori C.Dacă Alexandru Anton este din toamna anului trecut un component constant ale chipei de Liga Elitelor U17, din primăvara acestui an a jucat la această categorie și atacantul Alexandru Catău. Acesta a jucat în meciul cu ACS Kids Tâmpa Brașov (etapa 15) prima dată, reușind să înscrie de două ori și să scoată și un penalty. Mai apoi, jucătorul descoperit și crescut de Codruț Domșa a evoluat și în meciul din etapa 16 a Ligii Elitelor U17, Seria A, la LPS Focșani.CSM Ceahlăul Piatra Neamț mai are de disputat în Liga Elitelor câte două jocuri la ambele categorii de vârstă. Pe 1 mai va fi ”dubla” cu Dinamo București, la Piatra Neamț. De la ora 12:00 va fi duelul din Liga Elitelor U19, iar de la ora 14:00 (cel mai devreme) va fi meciul echipelor de Liga Elitelor U17.
Trei zile mai târziu, formațiile noastre vor încheia sezonul regulat al Ligii Elitelor la Viitorul Constanța.